PCRM cere judecarea contestaţiei privind mandatul lui Dorin Chirtoacă în afara Chişinăului

Publicat: 30 06. 2011, 10:23
Actualizat: 30 06. 2012, 05:33

Curtea de Apel Chişinău a amânat examinarea contestaţiei depuse de comunişti privind validarea turului doi de scrutin în capitală şi a mandatului lui Dorin Chirtoacă. Amânarea a avut loc tot la solicitarea comuniştilor, în aşteptarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie.

Comuniştii apreciază că judecătorii de la Curtea de Apel ar fi imparţiali, din moment ce în viitorul apropiat urmează să fie desemnată noua conducere a Curţii. Comuniştii au solicitat ca dosarul să fie examinat de un complet de judecată din afara capitalei.

Cererea comuniştilor a fost acceptată de judecători, iar la ora 10.00, Curtea Supremă de Justiţie urma să decidă unde va fi examinată cauza.

„Avem suspiciuni că instanţa nu va fi imparţială pe acest dosar”, a declarat reprezentantul PCRM, Sergiu Sârbu, citat de Info-Prim Neo, în pagina electronică.

În Republica Moldova sunt cinci Curţi de Apel, la Chişinău, Bălţi, Comrat, Cahul şi Bender.

În turul doi al scrutinului local, de la 19 iunie, liberalul Dorin Chirtoacă a acumulat 50,6 la sută din voturile valabil exprimate, iar comunistul Igor Dodon a obţinut 49,4 la sută. PCRM invocă încălcări în procesul de votare şi cere repetarea alegerilor.

Săptămâna trecută, Judecătoria sectorului Centru a validat mandatul de primar al lui Dorin Chirtoacă, iar PCRM a contestat decizia în instanţa superioară.