După două ore de discuţii, desfăşurate cu uşile închise, Marian Lupu, liderul formaţiunii a declarat că acestea s-au referit la scrisoarea pe care premierul Vlad Filat i-a adresat-o ministrului Economiei, Valeriu Lazăr şi situaţia creată în jurul Băncii de Economii şi Victoriabank.
„Noi am înţeles că scopul de fapt este altul şi nu acela care se vrea înţeles. De ce s-a mers prin intermediul presei şi al scrisorilor”, a întrebat retoric Lupu, în opinia căruia aceste subiecte ar fi trebuit discutate în cadrul alianţei şi nu prin scrisori.
Lupu consideră, prin urmare, că scopul PLDM este cu totul altul. „Fie vin alegerile locale, fie a vrut să lase pe umerii unei componente a alianţei actul de guvernare, fie se vrea renegocierea acordului de alianţă şi anume punctul ce ţine de alegerea şefului statului”, a afirmat el, adăugând că nu exclude ca acţiunile PLDM să aibă ca scop destrămarea alianţei şi crearea unei coaliţii cu PCRM.
„Noi nu am ştiut că PLDM discută cu PCRM şi fiţi de acord că din moment ce există o alianţă se discută de pe poziţiile AIE şi PCRM, nu PCRM – PLDM”, a continuat el. Lupu a sugerat că PDM ar putea recurge la acţiuni unilaterale similare. „Şi noi am putea să începem să facem controle prin vămi pentru a vedea care este situaţia cu contrabanda, dar este nevoie de doi actori”, a explicat el.
PLDM nu a răspuns sâmbătă acuzaţiilor liderului PDM, însă liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a replicat că Marian Lupu a „uitat să-si ia pastilele” când a vorbit despre înfiinţarea unei coaliţii PCRM-PLDM.
Totodată, Voronin i-a răspuns lui Lupu, care a afirmat că liderului comunist ar trebui să îi fie ruşine pentru acţiunile agresive din cei opt ani de guvernare.
„El nu a participat la aceste atacuri de care vorbeşte? Nu prin aceste atacuri s-au împrietenit ei, au devenit apropiaţi de Vlad Plahotniuc şi de alţii?”, a declarat Voronin. Acesta s-a referit la faptul că în cei opt ani de guvernare comunistă Marian Lupu a fost ministrul Economiei şi preşedintele Parlamentului.
Liderul PCRM a calificat drept un atac direct asupra Băncii de Economii şi a sistemului bancar faptul că mai multe companii de stat, între care Moldtelecom, şi-au transferat conturile de la Banca de Economii la Victoriabank. Potrivit lui Voronin, persoanele care stau în spatele alianţei vor să aducă Moldtelecom la faliment, apoi să o privatizeze pe o sumă modică.
Tot sâmbătă, Voronin a răspuns şi afirmaţiilor lui Lupu potrivit căruia R.Moldova asistă la distrugerea alianţei şi crearea unei coaliţii roşii-verzi.
„Domnul Lupu este obligat să nu depăşească timpul în care trebuie să ia pastilele respective. Ce fel de pastile? Să se calmeze ca să nu spună prostii”, a afirmat Voronin.
La rândul său, Lupu a declarat că „tot ce este în viaţa lui Voronin este legat de pastile”. Marian Lupu s-a plâns de mai multe ori în timpul campaniei electorale că Voronin îl califică drept alcoolic, bolnav psihic sau epileptic.
Liderul PCRM a negat sâmbătă o posibilă alianţă cu PLDM, deşi comuniştii au declarat deschis anterior că şi-ar dori o astfel de colaborare. Liderul comuniştilor afirmă că dialogul cu PLDM are ca scop găsirea unei soluţii tehnice care să permită alegerea preşedintelui ţării, fără a oferi detalii.