Inscripţii naziste, într-o sinagogă din sudul Israelului
Mai multe persoane neidentificate au inscripiţionat svastica şi mesajul "Hitler este Mesia" pe pereţii sinagogii Pahad Yitzhack din Eilat, au adăugat aceleaşi surse, care au demarat o anchetă în acest caz.
Poliţia a anunţat duminică arestarea a opt neo-nazişti de naţionalitate israeliană, originiari din fosta URSS, suspecţi de agresiuni împotriva muncitorilor imigranţi, toxicomanilor, homosexualilor şi evreilor ultraortodocşi.
Suspecţii sunt tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani care aveau legătură cu alte grupuri neo-naziste, mai ales din Rusia, şi sunt bănuiţi de acte de vandalism în alte două sinagogi din Petah Tiqwa, în apropiere de Tel-Aviv.
Capetele de acuzare pentru supsecţi ar fi trebuit să fie prezentate marţi de către un tribunal de la periferia Tel-Aviv-ului.
În urma efectuării percheziţiei la domiciliile suspecţilor, poliţiştii au găsit uniforme naziste, portrete cu Adolf Hitler, un pistol de mici dimensiuni şi explozibil.
Poliţiştii au reţinut şi casete video, în care sunt prezentate imagini cu agresiuni împotriva unui evreu toxicoman pe care membrii grupării neo-naziste l-au obligat să se aşeze în genunchi şi "să ceară iertare poporului rus pentru că este un evreu şi drogat".