Prima pagină » Știri externe » Naziştii l-au eutanasiat pe un văr al Papei Benedict al XVI-lea

Naziştii l-au eutanasiat pe un văr al Papei Benedict al XVI-lea

Naziştii l-au eutanasiat pe un văr al Papei Benedict al XVI-lea, care suferea de trisomie, a declarat, luni, fratele Suveranului Pontif, Georg Ratzinger, agenţiei de presă catolice germane KNA, citată de AFP.
Naziştii l-au eutanasiat pe un văr al Papei Benedict al XVI-lea
10 iun. 2008, 08:45, Știri externe

Georg Ratzinger confirmă astfel o informaţie dezvăluită într-o biografie recentă a Papei scrisă de istoricul american Brennan Purcell.

Vărul respectiv, fiul unei surori a mamei Papei, a fost îndepărtat din familia sa în 1941, la vârsta de 14 ani, a declarat fratele lui Benedict al XVI-lea, de asemenea preot.

"Familia Papei s-a opus vehement, dar medicii au cerut justiţiei să dispună internarea copilului", potrivit cărţii scrise de Purcell, citată recent de cotidianul german Bild.

Istoricul american dezvăluie că soarta copilului a fiost cunoscută abia în 1945: nunmele său figura pe lista victimelor politicii naziste de eutanasieri sistematice, descoperită de trupele americane.

Georg Ratzinger a declarat pentru KNA că nu l-a întâlnit decât o singură dată pe vărul său bolnav de trisomie şi că a fost mult mai târziu informat despre soarta sa. "Eram şocaţi, dar nu am vorbit niciodată despre acest lucru acasă", a precizat fratele Suveranului Pontif.

Papa Benedict al XVI-lea, care a crescut sub regimul nazist şi a fost înrolat în trupele tinerilor hitlerişti, nu pierde nicidată ocazia de a reafirma condamnarea de către Biserica Catolică a "oricărei forme de eutanasiere".