„Acest avion va schimba cu adevărat modul în care vedem aviaţia. Va deschide calea unui nou viitor„, a declarat Zachary Lemnios, asistent al secretarului american al Apărării.
Noul avion – „The Global Observer”, relizat de compania AeroVironment Inc.- , poate zbura la altitudinea de 21.000 de metri, ieşind din raza de acţiune a oricărui sistem antiaerian. De la acea altitudine, echipamentele avionului pot efectua misiuni de observare pe o rază de 1.000 de kilometri în orice direcţie, suficient pentru a acoperi suprafaţa unui stat precum Afganistanul.
„Avionul funcţionează cu hidrogen, combustibil care are o valoare energetică foarte mare, astfel că aparatul poate zbura la altitudini mai mari, pe distanţe lungi, la costuri mai mici şi fără emisii poluante„, explică preşedintele AeroVironment, Tim Conver.
Aparatul are o greutate echivalentă cu cea a unui vehicul de teren mare, dar, pentru a zbura la altitudini atât de mari, anvergura aripilor este foarte mare, cât jumătate din lungimea unui teren de fotbal.