Pentagonul susţine că nu există probe suficiente împotriva generalului Stanley McChrystal

Pentagonul a publicat luni concluziile unei anchete, care îl dezvinovăţeşte pe generalul american Stanley McChrystal, fost comandant în Afganistan, revocat în iunie 2010, după ce a criticat administraţia SUA, într-un interviu pentru revista Rolling Stone, relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

Generalul McChrystal şi-a prezentat demisia la 23 iunie 2010, după ce acest interviu a provocat o polemică foarte critică la adresa administraţiei Obama, dar a cărei exactitate este pusă în discuţie de ancheta publicată luni.

Pentagonul, care a interogat mai mulţi martori şi a examinat ancheta armatei asupra acestui caz, a conchis că nu există probe suficiente pentru acuzarea generalului sau a anturajului acestuia, pentru încălcarea regulilor de conduită militară.

Armata a conchis, la rândul său, că Stanley McChrystal şi anturajul său au emis opinii cu caracter defăimător la adresa superiorilor lor civili.

Dar, potrivit anchetei Pentagonului, "toate evenimentele vizate nu s-au desfăşurat aşa cum relatează articolul. În anumite cazuri, nu am găsit martori care să admită că au făcut sau au auzit comentarii ca cele publicate".

Raportul nu a putut, spre exemplu, să confirme o declaraţie a unui "consilier", care a afirmat, potrivit articolului, că generalul McChrystal era "mai degrabă dezamăgit" de Obama, după o întâlnire privată cu preşedintele american.

Într-un comunicat, revista Rolling Stone a răspuns că raportul Pentagonului "nu are la bază nicio sursă credibilă" şi că se limitează la afirmaţiile publicate în cadrul interviului.

Rolling Stone precizează că absenţa martorilor susceptibili să confirme conţinutul articolului nu "este surprinzătoare, deoarece consilierii militari şi civili interogaţi de Pentagon ştiu că dacă recunosc că au făcut aceste afirmaţii le sunt în joc carierele".

În schimb, raportul confirmă un comentariu defăimător la adresa vicepreşedintelui Joe Biden. "Mă întrebaţi despre vicepreşedintele Biden? Cine este?", afirma ageneralul.

Stanley McChrystal a fost înlocuit cu generalul David Petraeus, în urma publicării articolului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici