Tareck El Aissami a fost adăugat pe lista de sancţiuni „pentru jucarea unui rol important în traficul internaţional de narcotice”.
El Aissami a fost numit luna trecută în funcţie de preşedintele Nicolas Maduro.
Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor pe care vicepreşedintele venezuelean le are în Statele Unite şi interdicţia ca acesta să pătrundă pe teritoriul american.
Departamentul american al Trezoreriei a anunţat că El Aissami a facilitat transferuri uriaşe de narcotice din Venezuela pe calea aerului şi a apei.
Aceste sancţiuni reprezintă „punctul culminant al mai multor ani de investigaţii care vizează importanţi traficanţi de droguri şi demonstrează că influenţa şi puterea nu îi protejează pe cei care se angajează în activităţi ilegale”, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei din SUA, citat de Le Figaro.