Talibanii consideră că anunţul privind retragerea americană nu este decât un act simbolic
Rebelii „consideră acest anunţ privind retragerea a 10.000 de militari în acest an doar un act simbolic care nu va mulţumi nici comunitatea internaţională, nici poporul american, sătul de război”.
Ei acuză, de asemenea, Statele Unite că „au oferit de mai multe ori speranţe false naţiunii lor privind încheierea războiului, anunţând o victorie fără niciun fundament”.
Barack Obama a anunţat cu câteva ore înainte retragerea, până în vara lui 2012, a unei treimi dintre forţele americane staţionate în Afganistan, respectiv 33.000 soldaţi, dintre care 10.000 în acest an, decizie justificată, potrivit lui, de loviturile date Al-Qaida, la zece ani de la invadarea ţării în urma atacurilor de la 11 septembrie.