Prima pagină » Știri externe » Myanmarul are un nou preşedinte, iar junta aflată la putere a fost dizolvată – surse

Myanmarul are un nou preşedinte, iar junta aflată la putere a fost dizolvată – surse

Myanmarul are un nou preşedinte, după o ceremonie care s-a derulat miercuri în faţa unui nou comandant al armatei, au declarat surse birmane, în timp ce junta aflată la putere a fost dizolvată, potrivit televiziunii birmane.

Thein Sein, premier în exerciţiu şi fost general, a fost învestit preşedinte, alături de noul său Guvern, în cursul unei ceremonii care s-a derulat la Parlament.

Generalul Min Aung Hlaing, în vârstă de 54 de ani, a asistat la ceremonie în calitate de comandant suprem al armatei, post ocupat din 1992 de Than Shwe.

Nu se ştie deocamdată dacă şi-a preluat funcţiile„, a declarat un oficial birman.

Ulterior, televiziunea de stat a anunţat că junta aflată la putere, Consiliul de Stat pentru pace şi dezvoltare (SPDC), a fost oficial dizolvată imediat după învestirea noului preşedinte.

„Imediat ce noul Cabinet şi-a preluat funcţiile, SPDC a fost dizolvat oficial„, a precizat televiziunea guvernamentală, citând un ordin semnat de generalul Than Shwe, omul forte al juntei din 1992, care pare astfel să fi predat puterea.