Persoane care pregăteau un protest faţă de interzicerea vălului islamic, reţinute la Paris

Publicat: 11 04. 2011, 15:11
Actualizat: 06 11. 2012, 14:03

„Nu se punea problema astăzi să reţinem pe cineva pentru portul vălului. Dar este vorba de o manifestaţie neautorizată, de aceea am efectuat reţineri”, a explicat Alexis Marsan, comisar pentru Ordinea Publică.

În Franţa, orice intenţie de organizare a unei manifestaţii trebuie să facă obiectul unei declaraţii publice în scopul primirii autorizaţiei.

Potrivit comisarului Marsan, cel puţin trei femei purtând văl islamic şi un bărbat care s-a ocupat de organizarea mitingului în faţa Catedralei Notre-Dame din Paris au fost reţinuţi.

În schimb, organizatorul mitingului, Rachid Nekkaz, susţine că a fost reţinut împreună cu o femeie care purta văl, înainte de miting.