Emmanuel Macron ar putea efectua o vizită oficială în Rusia în 2018/ Palatul Elysee confirmă informaţia
Oficialul rus a reamintit presei că Vladimir Putin l-a invitat pe preşedintele francez să viziteze Rusia în cadrul primei întrevederi a celor doi lideri de la începutului verii.
Potrivit lui Ushakov, Putin l-a invitat pe Macron în timpul unei conversaţii telefonice ce a avut loc în luna septembrie să participe la forumul internaţional din 2018.
Palatul Elysee confirmă planul lui Macron de a vizita Rusia în 2018
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, are în plan efectuarea unei vizite oficiale în Rusia, în primele şase luni ale lui 2018, a anunţat serviciul de presă al Palatului Elysee, citat de Tass.
Palatul Elysee a transmis aceste informaţii după ce a fost chestionat în privinţa unei posibile participări a lui Macron la Forumul Economic Internaţional din Sankt Petersburg, programat în mai 2018.
Serviciul de presă al Palatului Elysee nu a specificat însă data exactă la care preşedintele va vizita Rusia şi pe care dintre oraşele ruse le va vizita: ”În acest moment, nu avem detalii în privinţa datei şi a locurilor vizitei sale”.