Statele Unite cer Rusiei să îşi retragă trupele din Georgia „acum”
Rusia nu dă nici un semn de retragere a forţelor sale de pe teritoriul georgian şi a informat NATO că vrea să suspende relaţiile militare cu Alianţa Nord-Atlantică, au declarat o serie de oficiali americani.
"Din diferite raţiuni practice, cooperarea militară fusese deja suspendată cu ruşii", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Gordon Johndroe.
"NATO a anulat o serie de exerciţii. Şi nu îmi pot imagina acum o singură împrejurare în care ne-am angaja în cooperare militară cu Rusia până când situaţia din Georgia este rezolvată", a adăugat oficialul american, aflat la ferma Crawford din Texas, unde preşedintele George W. Bush s-a retras pentru o perioadă.
Bush şi omologul său georgian, Mihail Saakaşvili, au avut, joi, o convorbire telefonică în cursul căreia liderul de la Casa Albă a dat asigurări că Statele Unite încearcă să determine Rusia să respecte prevederile acordului de pace şi să "pună capăt asediului asupra Georgiei", a precizat Johndroe.
În baza acordului mediat de Franţa, Rusia trebuia să îşi retragă trupele din Georgia, dar purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Bryan Whitman, a declarat că "nu există dovezi privind o retragere rusă semnificativă".
"Rusia încalcă angajamentele pe care le-a asumat", a subliniat Johndroe. El a adăugat că, potrivit informaţiilor care parvin din Georgia, retragerea este "foarte limitată".
"Retragerea trebuie să aibă loc şi trebuie să aibă loc acum", a subliniat oficialul american.
Robert Wood, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că "foarte mulţi militari ruşi se mişcă, dar nu se retrag" din Georgia.
"Nu închidem uşa în faţa Rusiei", a adăugat acesta.
"Dar Rusia trebuie să se decidă dacă vrea să facă parte din instituţiile internaţionale şi sperăm că Rusia va face această alegere strategică", a subliniat el.