Peste 1.000 de militari, parte a contingentului unei organizaţii regionale, au sosit în Bahrain

Peste 1.000 de militari saudiţi care fac parte din forţa Consiliului de Cooperare din zona Golfului (CCG) au sosit în Bahrain, ţară care se confruntă cu proteste violente, informează AFP.

Urmărește
8 afișări

"Forţa a sosit în Bahrain duminică seara", afirmă un oficial, sub protecţia anonimatului, precizând că autoritatea de comandă o va avea ţara-gazdă.

Militarii saudiţi sunt parte a forţei comune a CCG, supranumită "Scutul Peninsulei", înfiinţată în 1984.

În afară de Arabia Saudită, din CCG mai fac parte Bahrainul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Omanul şi Kuwaitul.

Cotidianul Alyam, apropiat de familia regală Al-Khalifa, a relatat că "forţele CCG trebuie să vină în Bahrain pentru a participa la menţinerea ordinii".

CCG a exprimat încă o dată solidaritatea cu autorităţile din Bahrain, care se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent.

Pe 10 martie, CCG a decis crearea unui fond de dezvoltare de 20 de miliarde de dolari pentru ajutarea Bahrainului şi Omanului, ţări care se confruntă cu proteste antiguvernamentale.

Organizaţia a promis că va face faţă cu fermitate oricărei ameninţări la securitatea vreunuia dintre membri.

În Bahrain, protestatarii cer reforme politice şi o veritabilă monarhie constituţională, existând şi solicitări pentru retragerea de la putere a dinastiei Al-Khalifa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici