- Home
- Externe
-
GAZA, (26.07.2014, 21:55)
- Anna Primac
Peste 1.000 de palestinieni, ucişi în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene
Cel puţin 1.000 de palestinieni au fost ucişi şi aproximativ 6.000 au fost răniţi, în majoritate civili, în Fâşia Gaza, de la începutul ofensivei israeliene la 8 iulie, au anunţat serviciile de urgenţă locale.

Peste 1.000 de palestinieni, ucişi în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
De asemenea, peste 40 de militari israelieni au fost ucişi în lupte în această regiune, iar doi civil au murit în urma unor tiruri de rachete palestiniene. Sâmbătă, au fost spitalizaţi 138 de militari, dintre care nouă se află în stare gravă, potrivit armatei.
Cel puţin 132 de cadavre au fost scoase de sub dărâmături sâmbătă, în timpul armistiţiului de 12 ore din Fâşia Gaza, potrivit unui bilanţ provizoriu publicat de către purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă, Ashraf al-Qodra.
Cadavrele au fost transportate la diferite morgi din enclavă, la Spitalul Kamal Aduane (nord), în cele două spitale importante din oraşul Gaza şi la spitalul european de la Khan Younes (sud), au precizat sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
În noaptea de vineri spre sâmbătă, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acestui armistiţiu umanitar la ora 8.00 (8.00, ora României), 22 de persoane, dintre care zece copii, au fost ucise într-un atac insraelian împotriva unei case din Khan Younes, potrivit lui Al-Qodra.
Majoritatea victimelor aparţineau aceleiaşi familii, a adăugat el, precizând că printre victime se numără o fetiţă în vârstă de un an şi un băiat de trei ani.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe