Prima pagină » Știri externe » Iniţiativă pentru interzicerea cerşitului în oraşul elveţian Lausanne

Iniţiativă pentru interzicerea cerşitului în oraşul elveţian Lausanne

Cerşitul în oraşul elveţian Lausanne (vest) ar putea fi interzis, după ce un comitet din cadrul Partidului Radical, de centru-dreapta, a strâns semnături pentru a supune votului locuitorilor o iniţiativă legislativă în acest sens, relatează site-ul Swissinfo.ch.
09 mai 2011, 12:50, Știri externe

„Cerşitul a existat de mai mulţi ani în Lausanne, dar, recent, a avut loc o schimbare. Unii cerşetori sunt mai agresivi, iar, uneori, ei adresează insulte, lucru care creează probleme pentru mulţi oameni, mai ales pentru cei în vârstă, care se simt ameninţaţi”, a declarat Mathieu Blanc, consilier local din cadrul Partidului Radical şi preşedintele Comitetului de Iniţiativă.

Grupul a înaintat oficialilor oraşului, marţea trecută, peste 11.000 de semnături, în susţinerea unei iniţiative prin care cer să se pună capăt „cerşitului organizat”. În cazul în care acest text va fi acceptat de către Guvern, săptămâna viitoare, un vot pe plan local poate avea loc, cel mai devreme, în primăvara lui 2012.

Susţinătorii iniţiativei afirmă că grupurile organizate de cerşetori, majoritatea romi din Europa de Est, vizează „părţile strategice” ale oraşului de pe malul lacului Geneva. Dar sumele pe care aceştia le câştigă zilnic nu rămân la ei, ci ajung la „terţi”, susţin ei.

Un politician din cadrul Partidului A Gauche toute! (stânga), avocatul Jean-Daniel Dolivo, i-a acuzat pe radicali, într-o declaraţie pentru cotidianul 24Heures, de „demagogie xenofobă” şi populism, argumentând că propunerea a fost lansată chiar înainte de alegerile comunale. Însă susţinătorii iniţiativei au respins aceste afirmaţii.

Directorul Asociaţiei Opre Rrom, care susţine comunitatea romilor, Vera Tcheremissinoff, s-a declarat „tristă şi dezamăgită”. „Cerşitul este ceva nou, aici, în Elveţia. Mult timp nu ne-am confruntat cu un asemenea nivel al sărăciei şi cu cerşetori, aşa că pot să înţeleg surprinderea oamenilor, dar nu respingerea lor”, a declarat ea pentru Swissinfo.ch. Romii sunt şi aşa „destul de discriminaţi”, iar o asemenea interdicţie va face şi mai dificilă schimbarea percepţiei asupra celei mai importante minorităţi din Europa, a adăugat ea.