Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa – FOTO

Publicat: 17 11. 2012, 22:28
Actualizat: 27 06. 2013, 23:21

Aproximativ 70.000 de persoane au fost numărate la Paris, potrivit Prefecturii de Poliţie – 200.000 potrivit organizatorilor -, în timp ce la Lyon, în zona central-estică, au manifestat aproximativ 22.000 de persoane, potrivit Prefecturii Rhône – 27.000 potrivit organizatorilor -, iar la Marsilia (sud) între 6.000 şi 8.000 de persoane.

La Toulouse (sud-vest), câteva mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă după.amiaza, în comparaţie cu doar câteva sute de contramanifestanţi, pe care forţele de ordine i-au respins utilizând gaze lacrimogene.

La Marsilia (sud), opozanţii faţă de căsătoria gay s-au întâlnit, de asemenea, cu contramanifestanţi care i-au fluierat şi au strigat „am doi taţi”.

La Lyon, poliţia a arestat în prealabil aproximativ 40 de tineri din rândul celor aproximativ 200 de contramanifestanţi veniţi să denunţe caracterul „homofob” al mitingului.

Duminică sunt prevăzute noi manifestaţii, la apelul Institutului Civitas, apropiat catolicilor integrişti.

Sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat Biserica din Franţa să îşi facă auzită vocea „fără încetare şi cu hotărâre în dezbaterile societăţii”.