Peste 100 de case s-au prăbuşit în comuna moldoveană Nemţeni, inundată de Prut

Peste 100 de case s-au prăbuşit în localitatea moldoveană Nemţeni (raionul Hânceşti), inundată după ce Prutul a rupt un dig de protecţie, informează site-ul Info-Prim Neo.

Urmărește
138 afișări
Imaginea articolului Peste 100 de case s-au prăbuşit în comuna moldoveană Nemţeni, inundată de Prut

Peste 100 de case s-au prăbuşit în comuna moldoveană Nemţeni, inundată de Prut (Imagine: Liviu Chirică/Arhiva Mediafax Foto)

"Situaţia este critică. Apa creşte cu un metru la fiecare oră", a declarat primarul din Nemţeni, Gheorghe Mardari.

Cele peste 200 de familii evacuate sunt adăpostite în şcoala şi grădiniţa din localitate.

"Peste 200 de persoane din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale lucrează la digul de protecţie şi la canalele de ocolire pentru protejarea caselor", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dorina Cruc.

Atât satul Cotul Morii, de unde au fost deja evacuate 200 de persoane, cât şi satul Dâncu, riscă să fie inundate.

Un inginer din satul Dancu afirmă însă că nivelul râului Prut a scăzut cu şapte centimetri după ce a fost inundată localitatea Nemţeni.

Premierul moldovean, Vlad Filat, se îndrepta miercuri dimineaţă către satul Nemţeni, unde Prutul a inundat cel puţin 170 de case.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici