Peste 100 de detectoare de metal au fost montate în gările din Moscova şi Sank-Petersburg
Peste 100 de detectoare de metal au fost instalate la gările din Moscova şi Sankt-Petersburg, afirmă o sursă din cadrul companiei feroviare ruse (RZD), citată de pagina online a agenţiei Itar-Tass.
În cursul zilei de duminică a avut loc a doua reuniune a grupului de lucru interministerial pentru garantarea securităţii infrastructurii feroviare.
"Participanţii la întâlnire au discutat despre implementarea măsurilor pentru garantarea securităţii, iar după întâlnire au fost vizitate câteva gări din Moscova pentru a se vedea cum funcţionează detectoarele de metale", precizează sursa din cadrul companiei feroviare.
Primele detectoare de metale au fost montate vineri în gările Belarusski şi Kievski din Moscova.
"Ne dăm seama că folosirea acestor detectoare nu rezolvă în totalitate aceste probleme, de aceea, până la sfârşitul lunii martie, vom încerca să instalăm şi alte echipamente în gări", a declarat directorul adjunct al companiei RZD, Vladimir Ieremin.
În cursul zilei de joi, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a criticat vehement lipsa de acţiune a poliţiei cu ocazia unei vizite inopinate efectuate într-o gară din Moscova unde nu a întâlnit nicio patrulă, la mai puţin de trei săptămâni după un atentat soldat cu 36 de morţi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
astăzi, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei