Peste 100 de muncitori au murit în timpul construirii liniilor de metrou din capitala Indiei
Decesele au fost înregistrate începând din anul 1998, prima linie fiind inaugurată în 2002. Călătorii beneficiază în metrou de aer condiţionat, aceasta fiind o alternativă rapidă la transportul supraaglomerat de suprafaţă.
Un purtător de cuvânt, Anuj Dayal, a declarat că majoritatea deceselor au avut loc în accidente rutiere sau de alt tip în jurul şantierelor de construcţii.
„Doar nouă sau zece muncitori au murit în incidente care au implicat căderea unor structuri de la metrou. Au existat două astfel de incidente de căderi de structuri”, a precizat el, adăugând că rata accidentelor de la metroul din New Delhi este scăzută comparativ cu proiecte similare de construcţie din întreaga lume.
Potrivit autorităţilor, familiile muncitorilor decedaţi au primit compensaţii în valoare de 15.000 până la 900.000 de rupii (3.000-20.000 de dolari).
Accidentele frecvente de la staţiile de metrou din New Delhi au generat temeri privind o posibilă compromitere a standardelor de securitate în graba construirii de noi linii de transport.