Peste 13.000 de euro, pentru repatrierea bărbatului decedat în avionul care a aterizat la Bucureşti
Compania Air France solicită suma de 20.000 de dolari (13.500 de euro) pentru a repatria trupul neînsufleţit al australianului decedat la bordul unei aeronave a companiei care efectua o cursă Paris-Singapore şi care a aterizat de urgenţă la Bucureşti, relatează portalul news.com.au.

Peste 13.000 de euro, pentru repatrierea bărbatului decedat în avionul care a aterizat la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Familia bătrânului australian, în vârstă de 85 de ani, care a decedat în avion, unde sistemul de aer condiţionat s-a defectat, iar temperatura a depăşit 35 de grade Celsius, ar putea fi obligată să plătească suma respectivă, pe care, susţine fratele victimei, compania a solicitat-o miercuri.
Australianul Arthur Hesket se întorcea din Germania, prima sa călătorie în Europa, când a suferit, cel mai probabil, un atac de cord sau un atac cerebral la bordul zborului Air France/Qantas.
Avionul a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, în noaptea de marţi spre miercuri. Consulatul General al Australiei şi ambasada australiană au acordat asistenţă familiei bărbatului, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Afaceri Externe. Aparatul, un Boeing 777, a aterizat de urgenţă pe aeroport la ora 03.33, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Pasagerii au stat, pe timpul nopţii, în terminalul bussines al Aeroportului "Henri Coandă", după care au fost transportaţi către hoteluri, compania urmând să suporte cheltuielile.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului