Peste 150 de morţi după un cutremur, în Italia (Video)
Un bilanţ provizoriu anunţat anterior de serviciile de salvare menţiona 108 morţi "confirmaţi", potrivit agenţiei ANSA.
Anterior, premierul Silvio Berlusconi evocase un bilanţ de "1.500 de răniţi, pentru moment". Cutremurul a lăsat aproximativ 50.000 de persoane fără locuinţă, potrivit Protecţiei Civile.
Seismul a fost resimţit până la Roma, potrivit unor jurnalişti AFP.
Numeroase clădiri s-au prăbuşit în oraşul L’Aquila, unde a fost epicentrul seismului de 6,3 grade. Ca măsură preventivă, autorităţile au decis închiderea temporară a autostrăzii A24 L’Aquila-Roma.
Potrivit Protecţiei civile, acest seism este cel mai grav care a afectat Italia în ultimii zece ani.
"Trebuie să ne aşteptăm la numeroase victime, mulţi răniţi şi multe case prăbuşite", a confirmat Guido Bertolaso, şeful Protecţiei civile italiene.
Peste 10.000 de imobile au fost afectate de acest seism, potrivit unei prime estimări a pompierilor. Mii de locuitori au ieşit pe străzi şi s-au adunat pe stadioanele din regiune de teama unor replici.