Prima pagină » Știri externe » Peste 2.900 de persoane au fost ucise în Siria de la începerea acţiunilor de reprimare

Peste 2.900 de persoane au fost ucise în Siria de la începerea acţiunilor de reprimare

Peste 2.900 de persoane au fost ucise de la începutul acţiunilor de reprimare din Siria, anunţă joi Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.
Peste 2.900 de persoane au fost ucise în Siria de la începerea acţiunilor de reprimare

„Potrivit listei detaliate cu numele persoanelor, numărul total al celor ucişi de la începutul manifestaţiilor în Siria depăşeşte 2.900”, a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat, Rupert Colville.

Potrivit oficialului citat, această cifră riscă să crească pentru că foarte multe persoane sunt dispărute.

Anunţul intervine în contextul în care Consiliul ONU pentru Drepturile Omului urmează să analizeze vineri situaţia din Siria.

„Cerem tuturor statelor să denunţe gravitatea, amploarea şi caracterul sistematic al încălcărilor drepturilor omului din Siria”, a explicat Philippe Dam, reprezentantul organizaţiei Human Right Watch.

„Deşi Consiliul Drepturilor Omului a adoptat deja două rezoluţii privind actele de reprimare din Siria, faptul că Guvernul sirian nu a permis anchete internaţionale în aceste cazuri ar trebui să preocupe toate statele membre ONU”, adaugă el.

Comisia de anchetă internaţională însărcinată cu anchetarea acţiunilor de reprimare din Siria încă aşteaptă aprobarea Damascului pentru a pătrunde pe teritoriul sirian.