Peste 20.000 de ultranaţionalionalişti sârbi cer la Belgrad eliberarea lui Vojislav Seselj

Peste 20.000 de persoane s-au reunit sâmbătă la Belgrad şi au cerut eliberarea liderului ultranaţionalist Vojislav Seselj, care este judecat în prezent pentru crime de război de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

Urmărește
533 afișări
Imaginea articolului Peste 20.000 de ultranaţionalionalişti sârbi cer la Belgrad eliberarea lui Vojislav Seselj

Peste 20.000 de ultranaţionalionalişti sârbi cer la Belgrad eliberarea lui Vojislav Seselj (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Reuniunea a fost organizată de către Partidul Radical Sârb (SRS) al lui Seselj în sala de sport Arena din Belgrad, marcând nouă ani de când liderul său a fost predat TPI.

Vicepreşedintele SRS Zoran Krasici a cerut, cu această ocazie, ca TPI să "oprească tortura" şi să-l elibereze pe Seselj, pentru ca acesta să poată "reveni alături de poporul şi familia sa, în ţara sa".

Manifestanţii agitau steaguri şi fotografii cu liderul lor, dar şi pancarte pe care se putea citi sloganul "Seselj, erou sârb".

Recent, ministrul sârb al Sănătăţii Zoran Stankovici a apreciat că, din cauza instalării unui stimulator cardiac, Vojislav Seselj, în vârstă de 57 de ani, nu ar trebui să fie "constrâns" să asiste la audierile tribunalului. El a afirmat totodată că acesta ar trebui să fie repatriat în Serbia pentru a primi îngrijiri.

Starea de sănătate a lui Seselj s-a deteriorat în ultimele săptămâni, acesta necesitând internarea în trei rânduri de la începutul anului şi până în prezent.

Seselj este judecat de către TPI pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în Bosnia şi în Croaţia între 1991 şi 1993 asupra unor civili de altă etnie decât sârbă, în special croaţi şi musulmani.

Rechizitoriul în cadrul procesului său, care a început în 2006, urmează să fie prezentat începând din 5 martie.

El a fost deja condamnat în două rânduri pentru dezvăluirea identităţii unor martori protejaţi, ceea ce constituie o faptă de ultraj la adresa TPI. El a făcut, de asemenea, obiectul unei a treia proceduri de ultraj, pentru fapte similare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici