Peste 20 de morţi, după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Pakistan
Posturile de televiziune au difuzat imagini cu carcasa aparatului de zbor, ruptă în două, cu partea din spate a fuzelajului aproape intactă. Resturi încă fumegânde erau răspândite pe o suprafaţă de zeci de metri, într-o zonă care pare a fi industrială.
„Nu există supravieţuitori”, a declarat, în direct, la posturile de televiziune, colonelul Noor Alam, un purtător de cuvânt al armatei.
„Erau 17 pasageri, cei doi piloţi, un tehnician şi un agent de securitate, nu există supravieţuitori„, a precizat Pervaiz George, purtătorul de cuvânt al Aviaţiei civile. „Accidentul a fost cauzat de o avarie, pilotul semnalase turnului de control, la scurt timp după decolare, că unul dintre motoare avea o pană”, a adăugat el.
Avionul companiei private pakistaneze de curse charter JS Air transporta transporta angajaţi ai ENI şi s-a prăbuşit la periferia oraşului Karachi, la scurt timp după decolare, potrivit oficialului.
Acesta a precizat că aparatul de zbor, un turbopropulsor al constructorului american Beechcraft, transporta angajaţii către un puţ de petrol de la Bhit Shah, când s-a prăbuşit în apropiere de un cartier rezidenţial de la periferia oraşului Karachi, capitala economică a oraşului Pakistan.
Nu există informaţii privind identitatea sau naţionalitatea lor, dar poliţia a precizat că victimele sunt în principal pakistaneze. Un oficial din cadrul ENI de la Karachi a confirmat telefonic că aparatul de zbor transporta şi angajaţi ai grupului italian, dar nu le-a precizat nici numărul, nici identitatea sau naţionalitatea.
Compania JS Air nu a putut fi contactată vineri dimineaţă, dar site-ul său de Internet menţionează faptul că operează în Pakistan cu trei aparate cu elice Beechcraft 1900C, care pot transporta maximum 19 sau 20 de pasageri.
„Douăsprezece cadavre au fost recuperate deja dintre resturile aparatului„, a anunţat colonelul Alam, adăugând că trupurile pilotului şi copilotului nu au putut fi extrase încă din cabină.
La 28 iulie, un Airbus A321 al companiei private Airblue s-a prăbuşit pe dealurile din apropierea capitalei Islamabad, şi niciuna dintre cele 152 de persoane aflate la bord nu a supravieţuit. Ancheta în acest caz este încă în curs de desfăşurare, pentru a fi stabilite cauzele accidentului.