- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (20.01.2018, 16:33)
- Marian Avram
Peste 200 de recomandări cu privire la situaţia drepturilor omului au fost transmise României. Ce ne recomandă SUA, Germania, Rusia sau Irlanda
Grupul de Lucru pentru Evaluarea Periodică Universală al Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a înaintat României peste 200 de recomandări cu privire la situaţia drepturilor omului, iar statul român va trebui să le analizeze şi să formuleze o poziţie până în luna iunie a anului 2018.
Urmărește
2663 afișări
Peste 200 de recomandări cu privire la situaţia drepturilor omului au fost transmise României. Ce ne recomandă SUA, Germania, Rusia sau Irlanda
În cadrul acestui mecanism al Consiliului pentru Drepturile Omului, 78 de state membre ONU au transmis 203 recomandări cu privire la situaţia drepturilor omului din România.
Statele Unite recomandă ca România să adopte şi să implementeze o strategie eficientă pentru combaterea discriminării împotriva membrilor grupurilor minoritare, iar Ucraina a propus României să finalizeze procesul de acreditare al organizaţiilor pentru drepturile omului.
Olanda a recomandat României să se asigure că modificările aduse legilor justiţiei şi Codurilor Penale nu afectează situaţia drepturilor omului şi să ia pe deplin în considerare avizele Comisiei de la Veneţia. România ar trebui să continue să asigure funcţionarea statului de drept, urmând recomandările făcute prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi să analizeze fără întârziere evaluările făcute de Comisia de la Veneţia şi de Consiliul Europei privind reforma sistemului judiciar, a fost recomandarea Franţei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
României îi este recomandat să înfiinţeze o instituţie independentă pentru protejarea drepturilor copiilor, au susţinut delegaţii Republicii Moldova, Ciprului, Greciei, Senegalului şi Sloveniei.
Norvegia a recomandat României să intensifice eforturile pentru protejarea persoanelor cu dizabilităţi prin aprofundarea cooperării cu experţii din organizaţiile non-guvernamentale şi prin derularea unor investigaţii temeinice unde sunt cazuri de abuz, dar şi să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi şi a membrilor minorităţilor naţionale în cadrul sistemului de educaţie.
România ar trebui să se asigure că actele de discriminare şi de violenţă împotriva persoanelor care aparţin comunităţii LGBT sau a altor grupuri vulnerabile să fie investigate în mod adecvat şi să fie aplicate sancţiuni, a fost recomandarea Austriei. Grecia susţine că statul român ar trebui să promoveze toleranţa faţă de membrii comunităţii LGBT. Irlanda a recomandat României să adopte prevederi legislative care să asigure legalitatea parteneriatelor civile şi a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.
Propunerile Belgiei şi Germaniei vizează măsuri pentru combaterea discursului de ură şi a infracţiunilor motivate de ură, iar statul român ar trebui să se asigure că astfel de acte sunt pedepsite conform legii. În plus, mai multe state au recomandat României să intesifice eforturile pentru combaterea discriminărilor în cazul etniei rome.
Statul român ar trebui să elimine restricţiile în privinţa practicii de acordare de consiliere juridică persoanelor care nu îşi pot permite reprezentare juridică, au recomandat reprezentanţii Portugaliei.
De asemenea, mai multe state au susţinut că România ar trebui să elaboreze şi să implementeze un plan naţional pentru combaterea violenţei de gen.
Ungaria a recomandat Guvernului român să reviziuască curricula şi manualele de istorie pentru a asigura diversitatea culturală şi pentru a elimina prejudecăţile la adresa minorităţilor naţionale. Totodată, Rusia a recomandat ca România să adopte o lege care să pedepsească declaraţiile discriminatorii şi rasiste făcute în spaţiul public împotriva minorităţilor naţionale.
Raportul final va conţine şi poziţia României şi va fi adoptat în cadrul celei de a 38-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului, ce se va desfăşura în perioada 18 iunie- 6 iulie.
Mecanismul de evaluare periodică universală este creat pentru examinarea pe o bază universală a situaţiei drepturilor omului în fiecare dintre cele 193 state membre ONU, o dată la 4 ani.
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe