Peste 3.000 de persoane, spitalizate în Japonia din cauza căldurii

Japonia se confruntă cu o căldură sufocantă ce a condus la spitalizarea a peste 3.000 de persoane săptămâna trecută, după sezonul ploios şi un taifun care a provocat pagube importante în sud-vestul arhipelagului, a anunţat miercuri Agenţia pentru gestionarea dezastrelor.

Urmărește
242 afișări
Imaginea articolului Peste 3.000 de persoane, spitalizate în Japonia din cauza căldurii

Peste 3.000 de persoane, spitalizate în Japonia din cauza căldurii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit datelor oferite, care nu iau în considerare decât persoanele transportate cu ambulanţa, 3.179 de persoane au fost duse la spital în perioada 14-20 iulie, dintre care trei au decedat şi 1.096 au rămas în grija personalului medical.

În 46,5 la sută din cazuri, a fost vorba despre persoane în vârstă (peste 65 de ani), o categorie care corespunde unui sfert din populaţia Japoniei.

În săptămâna precedentă, 2.473 de persoane au făcut apel la ajutor, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul săptămânii anterioare.

În fiecare an, mii de japonezi sunt afectaţi de temperaturile care depăşesc uneori 35 de grade Celsius la umbră. Zonele publice şi marea majoritate a locuinţelor sunt echipate cu aparate de aer condiţionat, dar unele persoane în vârstă sunt reticente în a le folosi sau nu ştiu să le folosească.

Autorităţile le cer locuitorilor să facă economie de energie, având în vedere că toate cele 48 de reactoare nucleare ale ţării au fost oprite, dar insistă asupra necesităţii folosirii moderate a aparatelor de aer condiţionat pentru a se evita incidentele legate sănătate.

În schimb, zonele deschise publicului (magazine, restaurante, săli de spectacole) au tendinţa de a folosi la maximum aparatele de aer condiţionat, până în punctul în care clienţilor li se face frig.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici