Peste 3,7 milioane de persoane au manifestat în Franţa împotriva terorismului
Cel puţin 3,7 milioane de persoane au participat duminică, în Franţa, la manifestaţii împotriva terorismului, după atentatele comise în ultimele zile la Paris, aceasta fiind cea mai mare mobilizare înregistrată vreodată în istoria Franţei, a anunţat Ministerul francez de Interne, citat de AFP.
Peste 2,5 milioane de manifestanţi au putut fi număraţi în diferite oraşe de provincie.
La Paris, au fost prezente între 1,2 şi 1,6 milioane de persoane, însă o numărare exactă acestora a fost imposibilă, a adăugat ministerul francez.
Potrivit poliţiei, persoanele care au participat marşul republican de la Paris s-au dispersat "fără incidente", în jurul orei 20.00 GMT (22.00, ora României).
Manifestaţia istorică a fost organizată în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise săptămâna aceasta în Franţa.
La miting au participat, de asemenea, preşedintele francez Francois Hollande, împreună cu numeroşi lideri străini, între care şi preşedintele român Klaus Iohannis, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi şi regele Iordaniei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


