Peste 300 de elevi răpiţi din şcoală în urma unui atac terorist în Nigeria, au fost eliberaţi

Publicat: 18 12. 2020, 06:01
Actualizat: 15 04. 2021, 23:09

Într-un mesaj oficial, purtătorul de cuvânt al guvernatorului statului Katsina, Abdul Labaran, a declarat că băieţii au fost duşi în în capitala regională Katsina City şi că în curând se vor reuni cu familiile lor.

El a spus că videoul lansat de Boko Haram, prin care revendică atacul de la şcoală, este autentic, dar un mesaj, transmis de liderul grupului Abubakar Shekau, a fost, în schimb, înregistrat de un imitator al acestuia.

Guvernatorul statului, Aminu Bello Masari, a declarat anterior pentru Reuters că „am recuperat majoritatea băieţilor. Nu sunt toţi”, în timp ce o sursă de securitate a declarat agenţiei de ştiri AFP că unii au rămas cu răpitorii lor.

Oficialii nigerieni au mai spus şi că niciunul dintre băieţii răpiţi nu a fost ucis, contrazicând un băiat prezentat în videoclipul Boko Haram, care spunea că unii au fost ucişi de avioanele de luptă nigeriene.

Nu se ştie deocamdată în ce condiţii s-a făcut eliberarea copiilor, scrie BBC News.