- Home
- Externe
-
REYKJAVIK, (27.02.2014, 06:40)
- Anna Primac
Peste 32.000 de islandezi cer un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Peste 32.000 de islandezi au semnat miercuri după-amiază o petiţie pentru a cere un referendum cu privire la continuarea negocierilor de aderare a ţării lor la Uniunea Europeană.
![Imaginea articolului Peste 32.000 de islandezi cer un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/12156761/1/islanda-protest-ue.jpg?width=560)
Peste 32.000 de islandezi cer un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Petiţia poate fi semnată pe Internet la adresa thjod.is, introducând numărul personal de Securitate Socială, fapt ce garantează credibilitatea numărătorii. Aceasta a depăşit pragul de 30.000 de persoane miercuri.
"Evident, oamenilor le pasă de această problemă. Suntem optimişti, dar rezultatul a fost mai bun decât am îndrăznit să sper", a afirmat Jon Steindor Valdimarsson, liderul Já Ísland (Da, Islanda), un grup de organizaţii proeuropene care au iniţiat această petiţie.
Guvernul, în cadrul căruia coabitează două partide eurosceptice, a anunţat vineri că va apăra în Parlament un proiect de lege care-i oferă puterea de "a retrage candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană" depusă de Islanda în 2010.
Potrivit lui Valdimarsson, 13 la sută din electorat a semnat deja petiţia, ceea ce ar putea impune organizarea unui referendum.
Grupul Já Ísland intenţionează să înmâneze petiţia preşedintelui Parlementului.
"Ar fi un prejudiciu adus intereselor politice şi economice ale poporului islandez ca poarta către Europa să fie închisă în acest moment", a subliniat Valdimarsson.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=12156761&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe