Conform informaţiilor publicate de KCNA, scopul testelor a fost pentru a verifica performanţa lansatoarelor de rachete şi ghidarea acestora de către unităţile de apărare.
Coreea de Sud a îndemnat sâmbătă Coreea de Nord să evite amplificarea tensiunilor în Peninsula Coreea, exprimând „preocupare” privind noile teste balistice. Coreea de Nord a testat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, rachete cu rază scurtă de acţiune.
„Cerem Coreei de Nord să înceteze acţiunile care conduc la intensificarea tensiunilor militare în Peninsula Coreea. Suntem foarte preocupaţi de testele balistice nord-coreene. Ne aşteptăm ca Administraţia din Coreea de Nord să reia activ eforturile pentru denuclearizare”, a comunicat Preşedinţia Coreei de Sud.
Kim Jong-Un a subliniat importanţa „îmbunătăţirii capacităţii de combat pentru a apăra suveranitatea politică şi sustenanţa economică” a Coreei de Nord, în faţa ameninţărilor şi a invadatorilor, relatează KCNA.
Preşedintele Donald Trump a exprimat convingerea, sâmbătă, că Statele Unite vor reuşi semnarea unui acord pentru denuclearizare cu Administraţia din Coreea de Nord, condusă de Kim Jong-Un.
„Orice este posibil în această lume interesantă, dar cred că liderul Kim Jong-Un înţelege în totalitate potenţialul economic major pentru Coreea de Nord, astfel că va face tot posibilul pentru a nu afecta sau a opri acest proces. De asemenea, Kim Jong-Un ştie că eu sunt cu el şi nu vrea să încalce promisiunea pe care mi-a făcut-o. Acordul se va produce”, a declarat Donald Trump prin intermediul unei postări pe Twitter.