- Home
- Externe
- ROMA, (22.01.2019, 09:51)
- Mircea Olteanu
Peste 5 milioane de oameni săraci din Italia, inclusiv români, vor primi o alocaţie de 780 de euro. Ce condiţii trebuie să îndeplinească
Guvernul de la Roma va acorda o alocaţie cetăţenească de până la 780 de euro persoanelor care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei, inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi locuiesc în această ţară de cel puţin zece ani, informează presa italiană.

Peste 5 milioane de oameni săraci din Italia, inclusiv români, vor primi o alocaţie de 780 de euro
Măsura, care are scopul de a combate sărăcia, urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie 2019.
Valoarea alocaţiei poate ajunge până la un maxim de 780 de euro pe lună de persoană şi se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni, timp în care beneficiarii sunt obligaţi să încerce să se angajeze.
Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care: să fie cetăţean italian sau să locuiască legal în Italia de cel puţin zece ani, să aibă un venit de sub 9.300 de euro şi să nu deţină active imobiliare cu o valoare de mai mare de 30.000 de euro, potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Autorităţile au anunţat că vor efectuate verificări dure pentru a preîntâmpina fraudarea sistemului, cei prinşi că au încercat să obţină ilegal aceste beneficii riscând între 2 şi 6 ani de închisoare.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului