Peste 50 de membri ai opoziţiei, arestaţi la Moscova în urma alegerilor locale

Peste 50 de membri ai opoziţiei care denunţau nereguli în alegerile municipale din Moscova, câştigate de Partidul Rusia Unită al premierului Vladimir Putin, au fost arestaţi luni seara în capitală, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, citată de postul de radio Ecoul Moscovei.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Peste 50 de membri ai opoziţiei, arestaţi la Moscova în urma alegerilor locale

Peste 50 de membri ai opoziţiei, arestaţi la Moscova în urma alegerilor locale (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

Totodată, postul de radio aparţinând Ministerului rus al Afacerilor Interne a anunţat că 30 de persoane care participau la o manifestaţie neautorizată, în Piaţa Puşkin din centrul Moscovei, au fost reţinute de poliţie.

Printre cei arestaţi se află Lolita Ţaria, liderul Frontului Cetăţenesc Unit, mişcare a fostului campion mondial la şah Garry Kasparov, şi liderul mişcării de opoziţie "Noi", Roman Dobrohotov, a precizat agenţia Interfax.

Dobrohotov a fost reţinut la staţia de metrou Puşkin, în momentul în care făcea declaraţii de presă, conform aceleiaşi surse.

Douăzeci şi şase de membri ai mişcării de opoziţie Solidaritatea se află, de asemenea, printre persoanele arestate de poliţie, a anunţat unul dintre liderii opoziţiei, liberalul Boris Nemţov, citat de Ecoul Moscovei.

Aproximativ o sută de manifestanţi au răspuns apelului organizatorilor, care intenţionau să denunţe fraude la alegerile locale, municipale, de district şi regionale, organizate duminică în mai multe regiuni din Rusia.

La Moscova, filiala Partidului Rusia Unită, condusă de controversatul primar al capitalei, Iuri Lujkov, a obţinut 66 la sută din voturi, cu peste 20 de puncte procentuale mai mult decât la precedentul scrutin, în 2005 (47,25 de procente), conform datelor Comisiei Electorale Centrale.

În celelalte regiuni, Rusia Unită a câştigat circa 80 la sută din mandate, în timp ce oponenţii liberali din cadrul Iabloko şi Pravoe Delo nu au obţinut niciunul, a declarat Leonid Ivlev, reprezentantul acestei Comisii.

Opoziţia şi observatorii scrutinului au denunţat nereguli.

Forţele de securitate ruse intervin adesea pentru a împiedica manifestaţii neautorizate ale opoziţiei sau pentru a pune capăt unor asemenea adunări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici