Un număr de „170 de soldaţi sirieni, inclusiv ofiţeri şi subofiţeri, au fost ucişi duminică în ofensiva care a permis insurgenţilor din Statul Islamic să ocupe aeroportul Tabqa”, a declarat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care anunţase deja 25 de soldaţi ucişi în lupte.
Printre islamişti, 346 au murit de marţi seară, ridicând la 541 bilanţul total al morţilor în şase zile, potrivit OSDO.
Potrivit ONG-ului sirian, care se bazează pe o reţea largă de surse civile, medicale şi militare şi care citează informaţii neconfirmate, combatanţii Statului Islamic au desfăşurat execuţii după ce au ocupat aeroportul Tabqa.
Acest aeroport a fost ultimul bastion al regimului în provincia Raqa, controlată acum în totalitate de SI.
În iulie şi la începutul lunii august, gruparea radicală islamistă a îndepărtat forţele armatei siriene din două baze importante din Raqa, după ce a ucis peste 100 de soldaţi.