Peste 54 de milioane de votanţi, asteptaţi să aleagă viitorul preşedinte al Iranului. Rouhani candidează pentru un nou mandat
Rouhani, un cleric moderat de al cărui nume se leagă negocierea cu succes a acordului nuclear din anul 2015 şi detensionarea relaţiilor cu mai multe state occidentale, se confruntă cu trei contracandidaţi.
Principalul rival al actualului preşedinte este considerat Ebrahim Raisi, adept al unor politici mai dure şi apropiat al Liderului Suprem Ayatollahul Ali Khamenei.
Ministerul de Interne de la Teheran a transmis că au fost deschise 63.500 de secţii de votare.
Primele rezultate sunt aşteptate să fie comunicate sâmbătă.