Peste 60 de lucrători umanitari ai ONU au fost ucişi în Fâşia Gaza în trei săptămâni
Este vorba despre „cel mai mare număr de lucrători umanitari ai ONU ucişi într-un conflict într-un timp atât de scurt”, notează AFP.
Intensificarea operaţiunilor militare israeliene în Fâşia Gaza a sporit temerile pentru cei 2,4 milioane de locuitori, unde Ministerul Sănătăţii, controlat de Hamas, afirmă că peste 8.300 de persoane au fost ucise.
În pofida avertismentelor ONU potrivit cărora în Gaza nu sosesc suficiente ajutoare pentru a satisface „nevoile umanitare fără precedent”, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că o încetare a focului ar însemna să se predea Hamas, ai cărui oameni înarmaţi au ucis 1.400 de persoane şi au luat peste 230 de ostatici într-un atac fără precedent la 7 octombrie, potrivit ultimelor cifre israeliene.