- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (07.11.2014, 13:05)
- Valentin Vidu - Mediafax
Peste 600 de militari americani, expuşi unor agenţi chimici în Irak
Peste 600 de militari americani au declarat că au fost expuşi începând din 2003 unor agenţi chimici în Irak, au anunţat joi oficiali, un număr mult mai mare decât cel prezentat anterior de către Pentagon.

Peste 600 de militari americani, expuşi unor agenţi chimici în Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Informaţia a fost mai întâi prezentată de către ziarul The New York Times (NYT), care a dezvăluit luna aceasta într-o serie de articole că trupele americane se ocupau de un arsenal de agenţi chimici aflat în deteriorare şi că au fost somaţi să păstreze tăcerea.
Pentagonul nu a recunoscut amploarea unor cazuri raportate de expunere la agenţi chimici şi nici nu a oferit atenţia cuvenită monitorizării şi tratării militarilor care ar fi fost răniţi, scrie revista Time, citând oficiali din domeniul Apărării.
Înainte de invazia Irakului de către americani, în 2003, preşedintele George W. Bush a insistat asupra faptului că Bagdadul ascundea un program activ de armament de distrugere în masă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Forţele americane nu au găsit nicio dovadă a existenţei unui program activ, ci resturi ale unui stoc de produse chimice vechi, în gestionarea cărora nu erau formate, potrivit revistei.
Time a descoperit iniţial 17 cazuri de militari americani expuşi unor agenţi chimici, cărora li s-au adăugat încă opt cazuri.
Însă un studiu al unor dosare militare, solicitat de către secretarul Apărării Chuck Hagel, a dezvăluit că sute de militari au informat armata că ei credeau că au fost expuşi unor asemenea agenţi, confirmând informaţiile Time.
Hagel a cerut efectuarea unor noi examene medicale în cazul militarilor şi veteranilor afectaţi, iar oficiali au declarat că o linie telefonică naţională a fost înfiinţată în vederea semnalării unor noi potenţiale expuneri şi obţinerii de îngrijiri medicale.
În urma invaziei care l-a îndepărtat pe Saddam Hussein de la putere, trupele americane au descoperit 5.000 de ogive, obuze şi bombe care conţineau agenţi chimici, dar constatările lor au fost ţinute secrete, potrivit revistei Time.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe