Peste 77 la sută dintre egipteni au votat în favoarea referendumului constituţional
Peste 77 la sută dintre alegători au votat în favoarea referendumului constituţional organizat sâmbătă în Egipt, în timp ce rata de participare a fost de 41 la sută, a anunţat duminică seara comisia care s-a ocupat de organizarea scrutinului.

Peste 77 la sută dintre egipteni au votat în favoarea referendumului constituţional (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Peste 14 milioane de egipteni, respectiv 77,2 la sută din alegători, au votat în favoarea amendamentelor propuse la Constituţie, peste patru milioane (22,8 la sută) au votat împotrivă, a afirmat preşedintele comisiei, Mohammed Attiya, în cadrul unei conferinţe de presă.
Aproximativ 18,5 milioane de persoane au mers la urne, a adăugat el, respectiv 41 la sută din cei 45 de milioane de alegători egipteni.
Susţinătorii acestei reforme limitate dau asigurări că ea este suficientă pentru a organiza o revenire la puterea civilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

