Peste 8.000 de persoane arestate într-o operaţiune a COSI, la care a participat şi România

Poliţia a arestat peste 8.000 de persoane în operaţiunea Global Europe, a anunţat vineri directorul general al poliţiei spaniole, actualul preşedinte al Comitetutul UE pentru securitate internă (COSI), Francisco Javier Velazquez, se arată într-un comunicat al preşedinţiei spaniole a UE.

Urmărește
17 afișări

Velazquez a confirmat că operaţiunea a fost un "test" pentru cooperarea europeană în lupta împotriva crimei organizate şi a declarat că arestarea a peste 8.000 de persoane în prima operaţiune a COSI împotriva crimei organizate, la care au participat 15 ţări, este o dovadă a "cooperării excelente" a forţelor europene de securitate.

"Pentru prima dată, ne-am coordonat toate canalele de comunicare şi am făcut schimb de informaţii în timp real", a declarat Velazquez, care a felicitat toate unităţile de poliţie care au participat pentru "interesul lor real şi implicare".

Prima operaţiune comună împotriva crimei organizate, desfăşurată în perioada 7-10 iunie, s-a încheiat cu arestarea a peste 8.000 de persoane şi confiscarea a 486 de arme, a anunţat directorul general al poliţiei spaniole.

La operaţiunea Global Europe au participat 256.700 de agenţi din forţele de securitate din Belgia, Bulgaria, Spania, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia şi România.

Timp de patru zile, agenţii din cele 15 ţări au făcut simultat aproximativ 1.227.700 de percheziţii şi au verificat peste două milioane de paşapoarte şi acte de identitate.

În plus, au avut loc peste10.526 de schimburi de informaţii între poliţiile diferitelor ţări participante, care au avut 500 de contacte transfrontaliere, soldate cu arestarea unor infractori din domeniul traficului de droguri, de persoane şi de maşini.

COSI, a cărui preşedinţie va fi preluată de Belgia de la 1 iulie, coordonează activitatea a patru agenţii de cooperare poliţienească şi judiciară din cadrul UE: Frontex, Europol, Eurojust şi Cepol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici