Peste 800 de jurnalişti, acreditaţi la o conferinţă de presă a lui Dmitri Medvedev
Peste 800 de jurnalişti acreditaţi din Rusia şi din alte ţări vor fi prezenţi la o conferinţă de presă "majoră" a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, care are loc miercuri după-amiaza, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de Itar-Tass în pagina electronică.
"La conferinţa de presă vor fi (prezenţi) 815 jurnalişti acreditaţi, aproximativ 500 dintre ei din Rusia, inclusiv 208 din presa regională", a anunţat Kremlinul. "Aproximativ 300 de reporteri reprezintă mass-media străină", a precizat acesta. Pentru cei care nu vorbesc rusă, vor fi disponibile, simultan, traduceri în engleză, germană, franceză şi japoneză. Între jurnaliştii acreditaţi se află aproximativ 300 de reprezentanţi ai unor posturi de televiziune, 240 de jurnalişti din presa scrisă, 45 de jurnalişti radio şi 45 de fotoreporteri.
În plus, şase dispozitive de transmisie prin satelit şi peste 200 de ingineri vor asigura suportul tehnic pentru televiziune. Conferinţa de presă va fi transmisă în direct de First Channel, Russia-1, Russia-24, Russia Today şi Eurovision, dar şi de posturile de radio Maiak, Vesti FM şi Komsomolskaia Pravda. Reportaje video pot fi, de asemenea, urmărite pe Internet.
Conferinţa de presă urmează să înceapă la ora locală 13.00 (12.00) ora România şi va fi susţinută la Şcoala de Management Skolkovo din Moscova. "Campusul şcolii este o soluţie arhitectonică unică, realizat în spiritul picturilor lui Kazimir Malevici", a declarat o sursă din cadrul Şcolii. "Conferinţa de presă va avea loc în aşa-numitul «disc», o clădire de patru etaje, unde se află toate clasele şi Holul Congresului", a declarat o sursă din cadrul conducerii.
Medvedev va susţine conferinţa în Holul Congresului, cu o capacitate de 660 de locuri, iar ultimii sosiţi vor fi conduşi într-o încăpere alăturată. Preşedintele rus este cel care va da cuvântul jurnaliştilor, a precizat secretarul de presă al preşedinţiei, Natalia Timakova. Dmitri "Medvedev va analiza toate întrebările, le va alege pe cele mai interesante", a spus ea, adăugând că şeful statului va răspunde şi la întrebări "live".
"Preşedintele însuşi va conduce conferinţa de presă", a mai precizat Timakova. Alegerea Skolkovo, cu o suprafaţă totală de 80.000 de metri pătraţi, construită între 2006 şi 2010, în valoare totală de 250 de milioane de dolari, nu a fost întâmplătoare, tocmai din cauza numărului mare de jurnalişti interesaţi, precizează agenţia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


