Peste 950 de elevi din Japonia, afectaţi de o posibilă toxiinfecţie alimentară
Peste 950 de copii din nouă şcoli de pe Insula Hokkaido, din nordul Japoniei, s-au îmbolnăvit, autorităţile sanitare suspectând apariţia unui focar de toxiinfecţie alimentară, relatează BBC News Online.

Peste 950 de elevi din Japonia, afectaţi de o posibilă toxiinfecţie alimentară (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Treisprezece copii au fost internaţi într-un spital din oraşul Iwamizawa, iar 48 de profesori şi personal din şcoli prezintă, de asemenea, simptome ale unei toxiinfecţii alimentare. Şcolile afectate vor rămâne închise până la sfârşitul săptămânii.
Îmbolnăvirile au fost atât de răspândite, pentru că, aşa cum se întâmplă în numeroase oraşe din Japonia, şi în Iwamizawa operează un amplu sistem central de pregătire a hranei, care furnizează zilnic mâncare unui număr mare de şcoli. Trei dintre aceste cantine au fost închise şi a fost demarată o investigaţie.
Copiii au început să se simtă rău săptămâna trecută, după ce au consumat, la prânz, supă miso, salată şi ridiche japoneză cu carne tocată.
În total, au fost afectaţi 953 de elevi, dar niciunul nu se află într-o stare gravă.
Autorităţile din domeniul sănătăţii din Hokkaido suspectează că ar putea fi vorba despre o infecţie cu bacteria Salmonela, dar nu au stabilit, până în prezent, cauza apariţiei focarului.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
astăzi, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei