Peste o mie de poliţişti indonezieni sunt consumatori de droguri
Peste o mie de poliţişti indonezieni din Aceh (în vest), reprezentând şase la sută din totalul forţelor de poliţie, au testat pozitiv pentru droguri ca haşiş, extasy şi metamfetamină, au declarat miercuri surse oficiale.

Peste o mie de poliţişti indonezieni sunt consumatori de droguri (Imagine:Mediafax Foto/AFP)
Poliţiştii nu vor fi puşi sub acuzare, a declarat şeful poliţiei locale Iskandar Hasan, deşi legea islamică adoptată în această regiune interzice consumul de droguri. La nivel naţional, traficul de droguri este reprimat cu severitate, adoptându-se pedeapsa cu moartea în multe cazuri.
"Le vom acorda o lună să îşi schimbe obiceiurile. Dacă nu vor reuşi, îi vom concedia", a declarat Hasan.
Dintre cei care au testat pozitiv, 189 de poliţişti au fost trimişi la dexintoxicare, a precizat acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Consumul de haşiş este frecvent în Aceh, provincie care a adoptat legea islamică (Sharia) după ce şi-au câştigat independenţa în 2001. În restul Indoneziei, cea mai mare ţară musulmană cu 240 de milioane de locuitori, se practică un islamism moderat.
Provincia Aceh situată în nordul insulei indoneziene Sumatra (în vest) se transformă într-un centru al traficului de metamfetamină.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului