Prima pagină » Știri externe » Un fost ofiţer sovietic susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam

Un fost ofiţer sovietic susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam

Un fost ofiţer sovietic, care susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam în 1967, s-a declarat mulţumit că acesta nu a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, relatează RIA Novosti în pagina electronică, citând un interviu publicat luni de presa rusă.
Un fost ofiţer sovietic susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam
17 nov. 2008, 20:04, Știri externe

Avionul lui McCain a fost doborât la Hanoi, în timp ce acesta se afla într-o misiune de atac în data de 26 octombrie 1967, iar actualul senator american a fost luat prizonier, petrecând cinci ani şi jumătate într-un lagăr.

Fostul ofiţer sovietic Iuri Truşiekin, în vârstă de 70 de ani, consideră că, dacă McCain ar fi devenit preşedinte al Statelor Unite, relaţiile ruso-americane s-ar fi deteriorat. "Este bine că nu a devenit preşedinte. Chiar şi în lagăr se spunea că îi urăşte pe ruşi, pentru că ştia că o rachetă de-a noastră l-a doborât", a afirmat Truşeikin, într-un interviu publicat de cotidianul MK v Pitere.

Fosta URSS nu a recunoscut niciodată oficial că trupele comuniste nord-vietnameze ar fi fost susţinute de militari sovietici în anii ’60 şi ’70, însă Truşeikin, aflat într-un spital din Sankt Petersburg, vorbeşte deschis despre perioada petrecută în junglele asiatice.

"Am ajuns în Vietnam când acolo erau unităţi mixte, formate împreună cu vietnamezii", a spus el, adăugând că a fost ofiţer într-o unitate de rachete. El a afirmat că, în ziua în care a fost doborât avionul lui McCain, unitatea lui se pregătea să-şi părăsească postul, pentru a apăra un pod din zonă.

"Ne pregăteam să plecăm când sirenele au sunat din nou", a spus el. "Au apărut două avioane americane F-4 Phantom, iar noi mai aveam două din şase rachete. Vietnamezii au tras primii, dar racheta lor a ratat ţinta şi a căzut în junglă. Unul dintre avioane a trecut de deal, celălalt a venit deasupra podului şi noi am tras în el", a adăugat fostul ofiţer sovietic, conform RIA Novosti.

După ce aparatul a fost doborât, McCain a fost localizat într-un lac din apropiere. "Avea mâinile pline de sânge şi era în stare de şoc", a declarat Truşiekin.

Ca fiu al unui amiral american, McCain a fost considerat drept o captură majoră de forţele comuniste. Truşiekin susţine că ar fi luat documentul de identitate al actualului senator american şi l-ar fi adus cu sine în URSS, însă l-a pierdut între timp.