Un fost ofiţer sovietic susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam

Publicat: 17 11. 2008, 20:04
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

Avionul lui McCain a fost doborât la Hanoi, în timp ce acesta se afla într-o misiune de atac în data de 26 octombrie 1967, iar actualul senator american a fost luat prizonier, petrecând cinci ani şi jumătate într-un lagăr.

Fostul ofiţer sovietic Iuri Truşiekin, în vârstă de 70 de ani, consideră că, dacă McCain ar fi devenit preşedinte al Statelor Unite, relaţiile ruso-americane s-ar fi deteriorat. "Este bine că nu a devenit preşedinte. Chiar şi în lagăr se spunea că îi urăşte pe ruşi, pentru că ştia că o rachetă de-a noastră l-a doborât", a afirmat Truşeikin, într-un interviu publicat de cotidianul MK v Pitere.

Fosta URSS nu a recunoscut niciodată oficial că trupele comuniste nord-vietnameze ar fi fost susţinute de militari sovietici în anii ’60 şi ’70, însă Truşeikin, aflat într-un spital din Sankt Petersburg, vorbeşte deschis despre perioada petrecută în junglele asiatice.

"Am ajuns în Vietnam când acolo erau unităţi mixte, formate împreună cu vietnamezii", a spus el, adăugând că a fost ofiţer într-o unitate de rachete. El a afirmat că, în ziua în care a fost doborât avionul lui McCain, unitatea lui se pregătea să-şi părăsească postul, pentru a apăra un pod din zonă.

"Ne pregăteam să plecăm când sirenele au sunat din nou", a spus el. "Au apărut două avioane americane F-4 Phantom, iar noi mai aveam două din şase rachete. Vietnamezii au tras primii, dar racheta lor a ratat ţinta şi a căzut în junglă. Unul dintre avioane a trecut de deal, celălalt a venit deasupra podului şi noi am tras în el", a adăugat fostul ofiţer sovietic, conform RIA Novosti.

După ce aparatul a fost doborât, McCain a fost localizat într-un lac din apropiere. "Avea mâinile pline de sânge şi era în stare de şoc", a declarat Truşiekin.

Ca fiu al unui amiral american, McCain a fost considerat drept o captură majoră de forţele comuniste. Truşiekin susţine că ar fi luat documentul de identitate al actualului senator american şi l-ar fi adus cu sine în URSS, însă l-a pierdut între timp.