Phenianul acceptă revenirea inspectorilor ONU care monitorizează programul său nuclear
Coreea de Nord a acceptat revenirea pe teritoriul său a inspectorilor ONU însărcinaţi cu supravegherea programului său nuclear, pentru a reduce tensiunile din Peninsula Coreeană, în cadrul unor întâlniri cu guvernatorul statului american New Mexico, Bill Richardson, a anunţat CNN luni.
Phenianul acceptă revenirea inspectorilor ONU care monitorizează programul său nuclear (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit jurnalistului CNN Wolf Blitzer, care l-a însoţit pe Richardson la Phenian, nord-coreenii au acceptat să permită revenirea la instalaţia nucleară de la Yongbyon a inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Coreea de Nord a retras toate echipamentele de supraveghere din instalaţia Yongbyon, în aprilie 2009, şi a cerut inspectorilor să părăsească ţara.
Phenianul a acceptat, de asemenea, să autorizeze trimiterea în străinătate a barelor de combustibili necesari îmbogăţirii uraniului. Regimul a mai acceptat crearea unei comisii şi introducerea unui telefon roşu între cele două Corei şi Statele Unite, a adăugat Blitzer.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
În aprilie 2009, regimul nord-coreean a părăsit negocierile cu şase ţări, la care participau cele două Corei, Statele Unite, Japonia, Rusia şi China, pentru a protesta faţă de sancţiunile luate de ONU după un tir de testare a unei rachete.
Statul comunist a procedat, o lună mai târziu, în mai 2009, la un al doilea test nuclear.
Richardson, fost ambasador al Statelor Unite la ONU, a ajuns joi în capitala nord-coreeană, unde încearcă să contribuie la o diminuare a tensiunilor din Peninsula Coreeană. El urma să plece luni şi să organizeze o conferinţă de presă, la Beijing.
Potrivit jurnalistului CNN, Richardson s-a declarat "dezamăgit" de eşecul negocierilor Consiliului de Securitate ONU, la New York. Întâlnirea celor 15 membri ai Consiliului şi discuţii private cu ambasadorii nord-coreean şi sud-coreean s-au încheiat fără să se ajungă la un acord pentru o declaraţie finală.
O declaraţie ar fi permis Coreei de Sud să anuleze manevrele militare prevăzute pe Insula Yeonpyeong, cu capul sus, potrivit guvernatorului.
Seulul se pregătea luni să demareze exerciţii militare cu muniţie reală, pe Insula Yeonpyeong, recent bombardată de Phenian, în pofida ameninţărilor cu represalii din partea Coreei de Nord.
Aceste exerciţii erau, pentru moment, amânate din cauza ceţii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO