Phenianul dezminte atacurile informatice asupra smartphone-urilor din Coreea de Sud
Serviciile de informaţii din Coreea de Sud (NIS) au afirmat, săptămâna trecută, într-un raport prezentat în Parlament, că hackeri din Coreea de Nord au încercat să viruseze peste 20.000 de smartphone-uri cu ajutorul unor programe informatice distructive ascunse sub forma unor jocuri, în perioada mai-septembrie.
NIS a adăugat că pe i-a ajutat pe proprietarii site-urilor vizate şi Guvernul de la Seul să elimine aplicaţiile şi să stopeze noi atacuri informatice.
Site-ul internet oficial de la Phenian, Uriminzokkiri, a acuzat însă NIS că a inventat povestea cu privire la atacurile informatice. Serviciile de informaţii din Sud încearcă să deturneze atenţia opiniei publice de la tensiunile legate de lansarea unor manifeste ostile regimului nord-coreean de către activişti sud-coreeni la frontiera dintre cele două ţări, a acuzat site-ul .
„Este o tactică folosită în mod obişnuit de autorităţile sud-coreene pentru a amplifica sentimentele ostile Phenianului, în cazul unei crizei politice”, a afirmat site-ul Uriminzokkiri.
Cele două state au decis la începutul lunii octombrie reluarea dialogului la înalt nivel, iar Seulul a propus o întâlnire pentru săptămâna viitoare, însă autorităţile din Coreea de Nord au cerut autorităţilor sud-coreene să înceteze acţiunile vizând lansarea de manifeste.
Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, peste 75.000 de tentative de atacuri informatice asupra unor instituţii guvernamentale de la Seul, majoritatea provenind din Coreea de Nord, s-au înregistrat între ianuarie 2010 şi septembrie 2014.
În ultimii ani, hackerii au folosit programe distructive sau email-uri conţinând viruşi pentru a ataca instituţii militare, bănci şi agenţii guvernamentale, sau posturi de televiziune şi site-uri Internet ale presei din Coreea de Sud. Coreea de Nord ar avea o unitate dedicată atacurilor informatice din care fac parte cel puţin 3.000 de persoane.