Prima pagină » Știri externe » Philip Bilden, NOMINALIZAT de Trump pentru postul de secretar al Forţelor Navale, şi-a retras candidatura

Philip Bilden, NOMINALIZAT de Trump pentru postul de secretar al Forţelor Navale, şi-a retras candidatura

Philip Bilden, NOMINALIZAT de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Forţelor Navale, şi-a retras candidatura, citând un posibil conflict de interese, fiind pentru a doua oară când o persoană nominalizată de Trump se retrage din acest motiv, relatează Reuters.
Philip Bilden, NOMINALIZAT de Trump pentru postul de secretar al Forţelor Navale, şi-a retras candidatura

Bilden, fost ofiţer în cadrul serviciilor de informaţii militare şi actualmente şeful unei firme de investiţii, a fost nominalizat luna trecută de Trump să preia conducerea Forţelor Navale.

Într-un comunicat dat publicităţii duminică, Bilden afirma că „după un amplu proces de reexaminare, am decis că nu voi putea satisface cererile Biroului de Etică al Guvernului fără o perturbare excesivă a intereselor financiare private ale familiei mele”.

Abandonul lui Philip Bilden vine după ce Vincent Viola, candidat pentru postul de secretar al Armatei, a luat o decizie similară.

Secretarul Apărării, James Mattis, care are în subordine atât pe secretarul Forţelor Navale, cât şi pe cel al Armatei, a declarat că deşi dezamăgit, respectă şi înţelege decizia lui Bilden.

Bilden a adăugat că în zilele următoare va propune preşedintelui Trump o nou persoană care să coordoneze Forţele Navale.