Regina Elisabeta a Marii Britanii va susţine marţi un discurs în Parlamentul britanic. Aceasta este prima apariţie oficială, de la moartea Prinţului Philip. Discursul Reginei va stabili agenda Guvernului pentru restul anului.
Anul acesta, din cauza restricţiilor impuse de epidemia COVID-19, la ceremonie, în Camera Lorzilor, vor participa doar 74 de persoane, iar restul de 34 de parlamentari vor urmări momentul din incinta Galeriei Regale. Toţi participanţii vor fi testaţi pentru coronavirus înainte de a lua parte la eveniment şi vor purta măşti.
Ce informaţii va conţine discursul Reginei?
Până acum, rapoartele au confirmat că discursul de anul acesta va cuprinde aproximativ 25 de propuneri de proiecte de lege şi alte acte legislative.
Printre propuneri se numără şi proiectul de lege privind mediul, care va stabili regulile de protejare a naturii în contextul post-Brexit, dar şi proiectul de lege controversat şi îndelung dezbătut de parlamentari la începutul anului, privind poliţia, criminalitatea, condamnările şi instanţele judecătoreşti.