Potrivit agenţiei islamiste Amaq, pilotul avionului militar sirian s-a catapultat, dar a fost capturat de terorişti.
„Pilotul, Azzam Eid, originar din Hama, a fost capturat după ce a căzut cu paraşuta la periferia estică a oraşului Damasc”, a transmis agenţia de ştiri Amaq, aparţinând reţelei teroriste Stat Islamic.
Un avion militar s-a prăbuşit vineri la periferia oraşului sirian Damasc, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în timp ce organizaţia teroristă Stat Islamic susţine că aparatul aerian a fost doborât. OSDO nu a precizat cărei ţări aparţine avionul prăbuşit. Siria, Rusia şi coaliţia coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria.
Avionul militar s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Damasc, după ce efectuase raiduri aeriene împotriva unor poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.
Nu este clar dacă avionul a fost doborât sau s-a prăbuşit din cauze tehnice. Reţeaua teroristă Stat Islamic a transmis că avionul militar a fost doborât, fără însă a revendica atacul.