Potrivit anchetatorilor, avionul companiei Air India Express a aterizat în Mangalore având altitudinea necorespunzătoare şi un unghi nepotrivit. Se pare că pilotul, sârbul Zlatko Glusica, a fost „dezorientat” în momentul efectuării aterizării pentru că dormise în timpul zborului de trei ore.
Tragedia a fost primul accident aviatic major produs în India în ultimii zece ani.
În înregistrările din cabină s-a auzit un „sforăit”, precizează Hindustan Times. Glusica probabil era ameţit şi dezorientat din cauză că abia se trezise.
Copilotul H S Ahluwalia se aude în timp ce solicita anularea manevrei de aterizare. Cu câteva secunde înainte de prăbuşire, copilotul a spus: „Am depăşit pista de aterizare”.
Avionul de tip Boeing 737 a depăşit pista de aterizare, s-a prăbuşit şi a luat foc. Doar opt persoane au supravieţuit.