Pilotul Dilano van ‘t Hoff a murit la 18 ani într-un accident la Spa-Francorchamps
Pilotul MP Motorsport, în vârstă de 18 ani, concura în cea de-a doua cursă de pe circuitul Spa-Francorchamps din Belgia, au anunţat organizatorii.
Pilotul francez Anthoine Hubert şi-a pierdut viaţa pe acelaşi circuit în timpul unei curse de Formula 2 în 2019.
Organizatorii cursei au declarat: „Dorim să ne exprimăm sincerele noastre condoleanţe familiei, echipei şi prietenilor”.
Aceştia au adăugat: „Royal Automobile Club of Belgium, Circuitul de la Spa-Francorchamps şi SRO Motorsports Group se alătură Alpine şi ACI pentru a-şi exprima cele mai sincere condoleanţe familiei, echipei şi prietenilor pilotului”.
Organizatorii cursei de top GT, 24 de ore de la Spa, au declarat pe reţelele de socializare: „Toate distracţiile de pe linia de start pentru Cursa de 24 de ore de la Spa au fost anulate şi se va păstra un minut de reculegere înainte de startul cursei pentru a onora memoria lui Dilano”.
Campionatul European de Formula Regional by Alpine este o serie europeană de curse de Formula Trei, menită să fie o treaptă spre Campionatul FIA de Formula Trei.
Şeful Formulei 1, Stefano Domenicali, a declarat pe Twitter: „Suntem atât de trişti să aflăm de decesul lui Dilano van ‘t Hoff astăzi la Spa-Francorchamps. Dilano a murit în urmărirea visului său de a ajunge la vârful sporturilor cu motor. Împreună cu întreaga comunitate a sporturilor cu motor, gândurile noastre sunt alături de familia sa şi de cei dragi”.
McLaren a mai adăugat: „Echipa McLaren Racing Team este profund întristată să afle despre decesul lui Dilano van ‘t Hoff, care a avut loc astăzi (sâmbătă – n..), într-o cursă de Formula Regională la Spa-Francorchamps.
„Gândurile noastre sunt alături de familia sa, de prieteni şi de întreaga echipă MP Motorsport în aceste momente dificile”.